Răspunsul lui Maniu la scrisoarea lui Beneş care-l sfătuia să accepte invitaţia lui Stalin

“Era în anul 1943. Iuliu Maniu venea destul de des la Sibiu, locuind la părinţii mei. Într-una din aceste şederi la noi, Iuliu Maniu a pregătit un răspuns la o scrisoare a lui Beneş. Ne-a permis şi nouă, corespondenţa nu era secretă, să citim atât scrisoarea lui Beneş cât şi răspunsul său. Deşi au trecut aproape cincizeci de ani de atunci, memoria, ajutată de impresia puternică făcută asupra mea de citirea acestor scrisori îmi permite să reproduc cu fidelitate, conţinutul lor.

Beneş, care era în relaţii de prietenie cu Iuliu Maniu, de pe vremea studenţiei lor comune la Viena când luptau împreună în organizaţiile studenţeşti ale minorităţilor din Austro-Ungaria îi scria, informându-l că a fost la Moscova la invitaţia lui Stalin şi că Stalin i-a propus să accepte în viitor participarea la guvernarea Cehoslovaciei, bineînţeles în condiţiile de ascultare faţă de Moscova. Beneş a acceptat şi îşi motiva acceptarea în scrisoarea pe care a trimis-o lui Iuliu Maniu prin următoarele argumente:

– Stalin i-a promis, şi Beneş înclina să creadă, că va respecta până la un anumit punct independenţa Cehoslovaciei, pemiţând funcţionarea unor instituţii democratice;

– el era în posesia unor informaţii certe că Uniunea Sovietică primise din partea aliaţilor o zonă de influenţă cuprinzând şi ţările noastre (Cehoslovacia şi România) şi că aliaţii nu se vor amesteca în această zonă;

– în aceste condiţii singura politică realistă era, după Beneş, înţelegerea cu Uniunea Sovietică;

– Beneş era sigur că prezenţa lui şi a oamenilor lui în guvern va atenua dominaţia sovietică şi va împiedica demolarea violentă şi radicală a societăţii;

– vom reuşi, spunea Beneş, să atenuăm cel puţin procesul de comunizare, dacă nu îl vom putea împiedica complet.

În final, Beneş transmitea lui Iuliu Maniu invitaţia lui Stalin, asigurându-l că la Moscova i se vor face propuneri similare cu cele care i s-au făcut şi cerându-i insistent să accepte. În răspunsul său Maniu nu a contestat informaţiile lui Beneş privind zona de influenţă sovietică sub care urma să trăim un timp destul de îndelungat. Totuşi, răspunsul la cererea lui Beneş de a accepta invitaţia lui Stalin a fost categoric negativ şi era argumentat astfel:

Stalin nu va respecta absolut nici un angajament luat. Absolut nimic din acţiunea de comunizare şi din violenţa şi cruzimea ei nu va fi schimbat prin prezenţa în guvern a oamenilor politici democraţi. Dimpotrivă, procesul va fi mai rapid şi mai radical. Singurul lucru ce se va obţine va fi că probabil cei care se vor preta la înţelegerea cu ruşii, vor scăpa de represalii directe în prima fază, dar nici măcar aceştia, chiar dacă acceptă poziţia ruşinoasă de a prezida distrugerea altora, nu vor scăpa până la urmă. Remarcăm că teza aceasta a lui Iuliu Maniu a fost confirmată de soarta lui Beneş şi mai ales a celorlalţi oameni politici, – vezi Gheorghe Tătărăscu – care au încercat să ducă o politică oportunistă de compromis.

Maniu continua, spunând că singura atitudine de luat era rezistenţa deschisă împotriva comunismului sovietic. Desigur, Maniu nu îşi făcea iluzia că va reuşi să învingă sau să evite ocuparea totală a ţării şi-şi dădea seama că personal, el şi cei din jurul său vor plăti cu închisoarea sau viaţa această atitudine. Dar, spunea Maniu, aceasta este singura atitudine care poate, cu preţul propriului sacrificiu, aduce un câştig cauzei poporului român şi democraţiei în acest colţ de lume. Câştigurile care în opinia lui Iuliu Maniu justificau sacrificiul făcut erau în principal două:

– în primul rând vor demonstra lumii că poporul român nu a acceptat de bunăvoie sclavia. Aceasta va temeiul renaşterii în demnitate a libertăţii poporului nostru;

– în al doilea rând, sacrificiile făcute şi nevoia sovieticilor de a utiliza violenţa împotriva unor oameni politici cunoscuţi în Occident va ajuta la schimbarea opiniei publice Occidentale şi va apropia ziua unei reacţii sănătoase din partea acesteia faţă de tirania comunistă.

Este evident că dacă Iuliu Maniu ar fi avut o cât de mică speranţă că aliaţii vor vrea şi vor putea totuşi să intervină în acel moment ar fi adus argumentul acesta în răspunsul către Beneş, pentru că pe cât de mult dorea Beneş să-l convingă pe Maniu să accepte invitaţia lui Stalin, pe atât de mult s-a silit Maniu să-l convingă pe Beneş să renunţe la angajamentul luat faţă de acesta.

Citirea acestei scrisori a făcut asupra mea o foarte puternică impresie. Pur şi simplu refuzam să cred că vor urma zile negre şi sacrificiile de care vorbea Maniu. Atunci însă când ele au venit, şi încă din plin, mi-am dat seama de valoarea sacrificiului conştient şi lucid făcut de Iuliu Maniu.

Desigur, Iuliu Maniu n-a aşteptat răsplata pe pământ, nici măcar postumă, pentru sacrificiul făcut.

Totuşi îndurerează gândul că, refuzând recunoaşterea lucidităţii sacrificiului sublim făcut de Iuliu Maniu, i se face memoriei sale o nedreptate, la fel de mare ca cea făcută lui încă viu în închisorile comuniste.

Respectul, dragostea și autoritatea pe care o are astăzi Iuliu Maniu între bătrânii și tinerii conștienți ai neamului nostru care crește pe măsură ce timpul trece, demonstrează că cel puțin ei intuiesc și omagiază cu recunoștință sacrificiul lui.”

Pr. Matei Boilă – comunicare la simpozionul „Iuliu Maniu în faţa istoriei” – Bucureşti, 27 februarie 1993

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *