Proiectele pe care le promovez

Casa Memorială Iuliu Maniu

Seniorul Corneliu Coposu scria în anul 1938 că “față de Iuliu Maniu nu există oameni indiferenți. Dragostea și dușmănia, raportate la persoana lui, nu cunosc gradații: ating extremul de limită al pasiunilor omenești“. La o analiză obiectivă și aplicată observăm că Seniorul avea dreptate.

Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu” este una dintre campaniile pe care le promovez și la care am contribuit în mai multe rânduri. Întâmplarea face ca eu să fiu primul donator.

Campania de strângere de fonduri a fost demarată de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii greco-catolice din Bădăcin și popularizată pe facebook, în presa scrisă și cea audio-vizuală.

În vara anului 2016 am trimis peste 100 de scrisori administrației locale și centrale, printre destinatari aflându-se primarul comunei Pericei – domnul Boncidai Csaba, președintele Consiliului Județean – domnul Tiberiu Marc, prefectul județului Sălaj – Marin Nițu, primul-ministru Dacian Cioloș și președinte României – Klaus Iohannis. Am purtat numeroase discuții pe această temă cu diferiți directori, deputați, senatori și miniștri. Rezultatul: multe promisiuni electorale.

Nepăsarea administrației locale și centrale dovedesc că Iuliu Maniu continuă să fie un adversar incomod și astăzi, iar Casa Memorială Iuliu Maniu un ghimpe în ochiul celor care conduc destinele comunei Pericei și județului Sălaj.

Maniu reprezintă o continuă amenințare: cât timp va exista un punct de reper palpabil, moștenirea politică a lui Iuliu Maniu va continua să cizeleze caractere și să creeze lideri care să ducă mai departe principiile promovate de Sfinxul de la Bădăcin, principii pe care nu le-a abandonat niciodată și pentru care a fost închis, schingiuit și ucis în penitenciarul de exterminare din Sighet. Principii pe care mulți politicieni ar vrea să nu le mai regăsească în politică.

Pentru o mai mare vizibilitate, în mai 2018 am creat site-ul Casei Memoriale Iuliu Maniu. Platforma suportă donații online, iar persoanelor interesate pot găsi informații detaliate despre Iuliu Maniu, Casa Memorială Iuliu Maniu, campania de donații, echipa de proiect, demersurile realizate și situația juridică.

Persoanele care doresc să doneze pentru Casa Memorială Iuliu Maniu au la dispoziție patru modalități de a face donații – detalii aici

Concursul de eseuri organizat de Fundația Corneliu Coposu

Fundația Corneliu Coposu a lansat în luna martie a treia ediție a concursului anual de eseuri.

Fundația Corneliu Coposu, încă de la înființare, din anul 1996, și-a propus să sprijine și să organizeze o serie de acțiuni având ca scop educarea, pregătirea și perfecționarea cunoștințelor culturale, tehnice, științifice, politice, manageriale ale tineretului, promovarea valorilor și a principiilor creștin-democrate.

Fundația Corneliu Coposu a inițiat în urmă cu 3 ani un concurs de eseuri, în parteneriat cu Fundația Academia Civică și Fundația Hanns Seidel și având ca parteneri media TVR1 și Radio România Cultural.

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, subiectul ediției a III-a a concursului de eseuri nu putea să nu fie legat de importanța acestui act istoric. Consultându-ne cu partenerii noștri și cu membri ai juriului am stabilit ca titlul concursului de anul acesta să fie: Generația Marii Uniri – Personalități, demnitari și martiri.

Concursul își propune să scoată în evidență rolul și importanța pe care le-au avut personalitățile din fiecare provincie sau regiune istorică la desăvârșirea României Mari, precum și viziunea tinerilor studenți, masteranzi și doctoranzi la felul cum va arăta România ca națiune în următorii 100 de ani.

Concursul se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din sistemul universitar românesc, din Basarabia (Republica Moldova) și Bucovina (Ucraina), precum și din sistemul universitar din întreaga lume.

Mai multe detalii despre concurs -> aici