Iuliu MANIU – de Nicolae Carandino

Textul de mai jos a fost scris de Nicolae Carandino la 4 noiembrie 1944. În mediul virtual nu am găsit acest articol, înclin să cred că este o altă primă-apariție.

Iuliu MANIU

De ce a rezervat destinul modestului avocat ardelean de la Blaj sarcina de a exprima în toate împrejurările istorice, în zbuciumul a două războaie și la răscrucea atâtor drumuri sociale, voința cea nemărturisită a nației?

Cine ar putea răspunde, făcând apel doar la demonstrația logică, acestei chinuitoare întrebări! Aparent, nimic nu l-ar fi calificat pentru asemenea glorie și pentru asemenea martiriu. Nici sobrietatea înfățișării, nici cuvântul cumpănit și foarte puțin retoric, nici dinamismul, nici vocația spectacularului.

Într-o țară de oameni prea supli, Iuliu Maniu a preferat să fie de oțel. Într-o atmosferă politică în care toată lumea vorbea fără grija substanței, el a preferat să tacă dacă efectiv n-a avut ceva de spus.

A avut mereu darul unanimității naționale realizate peste capul guvernelor și al partidelor. Luptător de prima linie și chiar de avanposturi, împrejurarea l-a ferit totdeauna de asprele încleștări. Poate că acest lucru s-a datorit respectului pe care îl trezea deopotrivă la prieteni și la adversari, poate numai îndemânării în utilizarea evenimentului și, la rigoare, în neutralizarea lui. N-a fost oportunist deși ocaziile nu i-au lipsit. Când se săvârșea în țara românească vreo mare murdărie, și s-au săvârșit destule, toată lumea căuta girul lui moral care să acopere, dacă nu să scuze. Răspundeau la apel toate caracterele, toate conștiințele, toți academicienii și toți profesorii.

Numai el, Maniu, se retrăgea deoparte liniștit. Nu, nu era pentru el acest pahar.

Se concentra parcă în refuzul lui tot ceea ce nu încăpea în abdicările noastre lașe.

Locul în istorie și-l câștigase de la primii pași. Ar fi putut să consimtă fără să scadă. Dar el a preferat să crească renunțând.

Și din renunțurile lui Iuliu Maniu, mai mult decât din agitatele și vremelnicele lui guvernări, s-a format conștiința democratică a națiunii.

În timp ce an după an se vânturau diversiuni și formule echivoce, tot omul de bine s-a obișnuit să-l întâlnească numai pe el pe drumul cel drept și în ciuda încovoierilor la care îl supunea viața, acest om de bine l-a urmat, l-a citit, l-a ascultat și l-a votat.

Dacă ar fi să-i analizăm caracteristica politică, ne-am opri poate la instinctul precis al interesului general.

El n-a vorbit niciodată în numele unei clase, în numele unei categorii.

El a fost mereu glasul înaripat al românilor.

În politica pe care a făcut-o, din această cauză poate, calea i-a fost totdeauna amenințată, totdeauna pândită de riscuri.

Această statuie vie, care s-ar fi putut odihni pe cele mai mărețe socluri, a coborât mereu printre noi să ne apere, să ne susție.

Actualitatea lui Iuliu Maniu este legată de permanență. Dușmanii lui pier unul după altul bătuți de vânt. Dacă el rămâne drept în mijlocul furtunii, înseamnă că mai sunt sorți de viață liberă și pentru acest urgisit popor.

– de Nicolae Carandino — Sâmbătă, 4 noiembrie 1944

Pe aceeași temă