Identitatea națională: rea-voință și incompetență

Casa lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai prestigioși politicieni pe care i-a avut țara noastră, se află în continuare la mila publicului larg. Iuliu Maniu a fost premier în perioada interbelică, în trei guverne, membru de onoare al Academiei Române din 1919, a avut un rol important în realizarea Marii Uniri, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit simbolul rezistenței anticomuniste.

Primăria comunei Pericei nu s-a implicat deloc în proiectul de restaurare demarat de preotul Cristian Borz, paroh al bisericii Greco-Catolice din Bădăcin. Mai mult, primăria a întârziat eliberarea documentelor și a trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi a concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”

Deși până acum i-am scris 35 de scrisori, am refuzat să cred că domnul Boncidai ar fi rău-intenționat. Am refuzat să cred acest lucru și după ce am citit în luna martie un interviu în care domnia sa spunea că „nu fondurile sunt problema” – dânsul nu este convins de eficienţa unei astfel de alocări și că „dacă va fi cazul, banii (cei 20.000 de lei – n.a.) pot fi alocaţi foarte repede pentru lucrări. Dacă nu, pentru proiect.”

Am refuzat să cred acest lucru și după ce domnul primar Boncidai s-a eschivat să îmi răspundă punctual la următoarele întrebări:

  • în 1994 erați primar și ați trecut proprietatea privată în domeniul statului și mai apoi ați concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. De ce?
  • de ce nu promovați public campania de strângere de fonduri demarată de Preotul Borz?
  • de ce nu ați făcut o donație (ca persoană fizică)?
  • ce vă împiedică să vă implicați personal în această campanie?
  • ce propuneri sau inițiative ați avut pentru a salva imobilul?
  • de ce nu ați căutat donatori?
  • câte formulare 230 pentru donarea celor 2% din impozitul pe profit ați strâns în ultimii doi ani?
  • într-un articol din martie a.c. afirmați că nu fondurile (cei 20.000 RON) sunt problema. Marea problema este ca Dumneavoastră nu sunteți convins de eficiența unei astfel de alocări. Ce ar trebui îmbunătățit pentru ca Dumneavoastră să fiți convins de eficiența lucrării?
  • credeți că odată reabilitată și amenajată, Casa Memorială Iuliu Maniu ar putea aduce valoare (măcar) comunității locale?
  • pe 5 februarie 2012, în cadrul manifestării culturale „Satul Bădăcin şi familia Maniu între istorie, memorie şi prezent”, i-ați conferit lui Iuliu Maniu titlul de „Cetăţean de onoare post-mortem” în baza hotărârii nr. 2 din 31 ianuarie 2012 a Consiliului Local Pericei. Ce ați făcut din 2012 până astăzi pentru a salva Casa Memorială a cetățeanului de onoare al comunei Pericei, Iulliu Maniu?
  • în noiembrie 2015, la câteva săptămâni după confirmarea în funcție a domnului Dacian Cioloș, afirmați într-un interviu publicat pe pagina Agerpres că v-ați întâlnit cu domnul Cioloș în biroul Dumneavoastră de la primărie și că veți continua discuția despre strategia de dezvoltare a comunei Pericei cu o altă ocazie, în aceeași lună. Ați discutat atunci cu domnul Cioloș și despre problemele cu care se confruntă Casa Memorială Iuliu Maniu? Ați discutat (și) cu altă ocazie despre acest subiect? Dacă răspunsul Dumneavoastră este da la oricare dintre cele două întrebări, în ce stadiu se află acum discuțiile?
  • la mijlocul lunii aprilie, militarii artileriști din batalionul 315 „Simion Bărnuțiu“ au donat sânge, iar cu tichetele de masă primite au cumpărat alimente necesare muncitorilor care lucrau la reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Ce făceați Dumneavoastră în timp ce militarii din Șimleu Silvaniei își dădeau sângele (la propriu) pentru a salva o bucată importantă din istoria țării?

Primăria Pericei și finațările obținute

Primarul comunei Pericei, domnul Boncidai Csaba (credit foto: SportulSălăjean)

Primăria Pericei a obținut în ultimii 16 ani finanțări consistente pentru proiectele comunei – atât cu bani europeni cât și cu bani de la Guvern. Menționez doar câteva realizări:

  • în anul 2000, cu 7 ani înainte de aderarea la Uniunea Europeană, Banca Mondială a finanțat reabilitarea a 10 kilometri de drumuri comunale, rigole și șanțuri de scurgere a apei.
  • în anul 2007 s-au modernizat toate drumurile comunale. S-au reabilitat două cămine culturale – Pericei și Bădăcin – și s-a construit un after-school în Pericei. Valoarea proiectelor a fost de 2,5 milioane de euro.
  • comuna are și un centru de informare turistică în satul Sici. Primăria a primit bani și de la Guvernul României, bani cu care s-a realizat canalizarea în satul Pericei și s-a alimentat cu apă satul Pericei.
  • primăria Pericei a câștigat un proiect de la Fondul de Mediu pentru amenajarea Văii Crasnei prin construirea unui parc.

Nimeni nu se poate îndoi de competența domnului Primar Boncidai Csaba atunci când vine vorba de obținerea de fonduri. Tocmai de aceea îmi este foarte greu să înțeleg de ce timp de 16 ani nu s-au atras alte finanțări și pentru Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin.

Mi se pare cel puțin ciudată atitudinea domnului Boncidai.

Institutul Național al Patrimoniului și sfidarea identității naționale

Pe data de 25 aprilie, directorul executiv al Fundației Corneliu Coposu, domnul Ion Andrei Gherasim a depus la Palatul Cotroceni memoriul Pr. Cristian Borz legat de salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu ” din Bădăcin.

Într-un articol anterior îmi exprimam îndoiala că domnul Președinte Iohannis va fi interesat de acest subiect în condițiile în care domnia sa nu avea timp să mimeze un minim interes nici pentru pentru infestarea sistemului spitalicesc prin folosirea dezinfectanților diluați. Mai mult, Casa Memorială Iuliu Maniu nu este nici un hotel memorial și nici o pensiune memorială în care domnia sa să se simtă bine în cazul în care se plictisește de vacanțe exotice.

Deși nu mă așteptam să ajungă înainte de Crăciun, pe 12 mai a sosit răspunsul mult așteptat de la Administrația Prezidențială – care de fapt nu este de la Administrația Prezidențială ci de la Institutul Național al Patrimoniului. Administrația Prezidențială nici măcar nu s-a sinchisit să formuleze propriul răspuns, trimițând direct răspunsul unor directori de la Ministerul Culturii – lenea probabil este mare, iar expresia „cum e turcul și pistolul” se potrivește și Administrației Prezidențiale.

În prezent la Institutul Național al Patrimoniului este în curs elaborarea unor norme care să stabilească criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un monument istoric pentru a fi finanțat prin Programul Național de Restaurare cu fonduri de la bugetul de stat alocate Ministerului Culturii. […] Pe baza criteriilor care vor fi anunțate curând, Institutul Național al Patrimoniului va evalua și propunerea de finanțare a proiectului de consolidare […].

Cu alte cuvinte: norme nu avem și criteriile vor fi anunțate curând. Curând adică peste puțin timp. Îndată. Imediat. Numaidecât. Oare mai există creduli care să creadă așa ceva?

Institutul Național al Patrimoniului a alocat totuși 30,968,895.14 lei pentru reabilitarea monumentelor istorice. Cu foarte mare tristețe am observat că nu s-au alocat fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Nici măcar 1 leu nu s-a alocat pentru casa celui care a avut o contribuție majoră la făurirea României Mari. O rușine!

Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sălaj a transmis în nenumărate rânduri prioritățile de restaurare ale județului. Este inexplicabil de ce județul Sălaj a fost ignorat de fiecare dată.

Deși Institutul Național al Patrimoniului cunoaște foarte bine situația delicată în care se află imobilul și mai ales acoperișul, directorii preferă să privească cu nonșalanță cum o bucată importantă din istoria noastră națională se degradează. Atât importanța monumentului cât și gradul de deteriorare trebuiau să garanteze prezența imobilul pe lista INP.

Nu comentez selecția monumentelor și nici importanța celor care vor beneficia de finanțare. Însă ar fi bine să aflăm de ce Casa Memorială Iuliu Maniu nu este pe acea listă.

Comparație între Casa Memorială Iuliu Maniu și Casa Memorială Konrad Adenauer

Iuliu Maniu și Konrad Adenauer

România a fost binecuvântată și a avut o personalitate la fel de mare – poate chiar mai mare: Iuliu Maniu. Într-un alt articol am încercat să fac o paralelă între Casa Memorială Konrad Adenauer și Casa Memorială Iuliu Maniu. Și chiar între destinele celor doi oameni politici. Iar pentru că o imagine face cât 1.000 de cuvinte, vă las în compania unor imagini care prezintă fidel dimensiunea… represiunii.

Articolul poate fi găsit AICI

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *