Discursul lui Corneliu Coposu la primul congres al PNȚCD

La 8 ianuarie 1990 este înregistrat oficial la  Tribunalul Municipiului Bucureşti, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – noua titulatură a fostului  PNŢ, pusă în acord cu apartenenţa la Internaţionala Creştin Democrată.

Primul Congres al PNŢCD (25–27 septembrie 1991) a adoptat Statutul şi Programul şi a desemnat conducerea.

Preşedinte al partidului a fost ales Corneliu Coposu , prim-vicepreşedinte Ion Diaconescu, secretar general Valentin Gabrielescu, vicepreşedinţi Ion Raţiu, Gabriel Ţepelea, Cicerone Ioniţoiu, Ioan Bărbuş, Şerban Ghica.

La scurt timp după acest Congres, la 26 noiembrie 1991, PNŢCD a constituit, alături de formaţiunile membre ale CNID şi de formaţiunile civice din Forumul Democratic Antitotalitar, Convenţia Democratică din România (CDR). Despre CDR puteți găsi mai multe informații AICI.

Pentru că nu am găsit pe nicio altă pagină discursul Seniorului, am considerat de cuviință să îl postez aici.

Discursul lui Corneliu Coposu la congresul PNȚCD (27.09.1991)

(fragmente)

Domnule Președinte,

Prea stimați oaspeți,

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,

Dumnezeu este cu noi și călăuzește drumul drept al străduințelor noastre.

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, condus de patriotismul luminat al marilor săi înaintași, a slujit în toată istoria lui glorioasă, cu credință și persuasiune, dreptatea socială, democrația desăvârșită și adevărul înscris în principiile eterne ale moralei creștine. Am fost și suntem apărătorii neosteniți ai libertăților individuale și colective, milităm pentru egalitatea cetățenilor, pentru drepturile omului și pentru armonia socială. În programul și sufletele noastre am înscris independența, suveranitatea și integritatea României.

Țara noastră a trecut printr-un proces de involuție, care a spulberat instituțiile și așezămintele tradiționale. Războiul a determinat revizuiri de alianțe și de hotare și a răsturnat principiile de dreptate. România implicată direct în conflagrația mondială prin conjunctura internațională a avut de suportat ciopârțirea frontierelor și dezmembrarea temporară și a trebuit să lupte, cu uriașe sacrificii omenești, pe două fronturi opuse, pentru a-și conserva și pentru a-și recupera teritoriile naționale încălcate. Reintegrată în drepturile ei legitime în vest, țara noastră așteaptă cu încredere neclintită ca prin opțiunea democratică a moldovenilor de peste Prut să încadreze între hotarele ei firești pământul românesc al Basarabiei și Bucovinei.

În conjunctura internațională tensionată care a generat ultimul război, poporul român, datorită poziției geografice care i-a fost hărăzită de destin și a unor cauzalități interdependente de politică externă, a fost victima fatală a imperialismului agrar și a tendințelor egocentrice de eschivă, manifestate de marile puteri care-și disputau hegemonia. Occidentul, pavăza echilibrului continental, a încetat de a-și impune autoritatea și garanțiile pentru popoarele mici. Expansiunea de la Vest și cea de la răsărit, în prima fază, și compromisul temporizator dintre statele democratice, în a doua fază a conflagrației, au îngenunchiat pentru cinci decenii avântul nostru spre libertate și independență.

Dictaturile din epoca de haos au scos în afara legii partidul nostru. De la 1938 încoace, am fost desființați în 4 rânduri de cele 4 dictaturi, pe care vicisitudinea istoriei noastre le-a azvârlit, ca un blestem, peste țară. De la cea din urmă dizolvare operată de Quislingii comuniști ai armatei sovietice de ocupație, au trecut patruzeci și patru de ani.

În această perioadă, nefastă, care a alterat nu numai substanța biologică a poporului român, ci și spiritualitatea lui, partidul nostru refractar încătușării și-a continuat în ilegalitate existența tăinuită, înfruntând cu dârzenie și demnitate opresiunea. Am plătit rezistența noastră, fără pereche în analele uzurpatorilor, cu sute de mii de morți și întemnițați.

Pușcăriile comuniste, ocnele, lagărele, minele și canalul Dunării, precum și zeci de locuri de detențiune sălbatică, au fost cimitirele luptătorilor din rezistență. În iadul lor, marii noștri conducători Iuliu Maniu și Ion Mihalache, în fruntea zecilor de mii de martiri, și-au dat viața pentru națiune.

Trebuie să arătăm că rezistența anticomunistă înarmată în care partidul nostru a antrenat toată suflarea românească a continuat în munți un deceniu după ce toate țările intrate în infernala neoiobăgie a Kominternului au abandonat lupta, resemnându-se să vegeteze în sclavie.

Asuprirea comunistă a excelat prin specularea temerilor și neliniștilor unei societăți bolnave, apăsată în umilințe, degradată prin foame, frig, lipsuri, cu un prezent incert și fără nici un viitor. Localitățile rurale au fost transformate în colonii, penitenciare populate cu deținuți în semilibertate, strict supravegheați de o securitate omnipotentă și de o imensă armată de activiști.

Această stare de teroare anacronică s-a prelungit, la noi, până în Decembrie 1989, când mizeria cruntă, umilința și apăsarea generatoare de indignare au explodat într-o revoltă superbă a generației tinere. Revoluția irezistibilă a răsturnat definitiv comunismul și a restituit poporului român demnitatea înecată în platitudine și obediență.

Partidul nostru care și-a asumat, în clandestinitate, inclusiv în temnițe, lagăre și gulaguri, riscul de a nesocoti interdicțiile, continuându-și activitatea, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, a proclamat, prin supraviețuitorii holocaustului comunist, reintrarea în legalitate. […]

Continuăm lupta pentru instaurarea democrației și pentru instaurarea economiei de piață. Apărăm proprietatea privată și cerem repararea justă a prejudiciilor aduse populației de regimul comunist prin confiscări nedrepte și etatizări nejustificate. Cerem restituirea imobilelor trecute în mod abuziv în patrimoniul statului. Cerem revizuirea legii pământului, desființarea Întreprinderilor Agricole de Stat și retrocedarea suprafețelor agricole proprietarilor acestora la nivelul anului 1946. Cerem suspendarea aplicării legii privatizării, înainte ca aplicarea ei să cauzeze prejudicii ireversibile.

Partidul nostru a fost confruntat cu toată gama de tragedii diabolic premeditate pentru îngenuncherea poporului român de către uneltele iresponsabile ale Kremlinului. Țara noastră este amenințată de tendințe evidente de restaurare a unui nou totalitarism. Puterea politica a conservat structurile administrative și represive moștenite, metodele represive din trecut, aparatul corupt și incapabil să depășească mentalitatea deformată de practicare nestânjenită a abuzului și a arbitrajului împotriva populației. Partidul de guvernământ frânează în mod sistematic democratizarea țării, denaturează sensul privatizării și pune piedici în calea unei evoluții spre normalizare a situației. Această politică condamnabilă determină degradarea vieții sociale, degringolada economică, șomajul, sărăcia și perspectivele catastrofei economice iremediabile. Zeci de mii de tineri obsedați de lipsa oricăror perspective de afirmare profesională abandonează țara lăsând în urma lor goluri greu de completat. La aceasta se adaugă corupția nestăvilită și decadența morală progresivă. Guvernul lipsit de program și obiective concrete s-a dovedit incapabil să amelioreze criza acută cu caracter economic, social și moral, prin care trece țara. În loc să tragă consecințele normale ale eșecurilor incontestabile de care s-a făcut vinovat, se agață cu disperare de putere și vrea să-și prelungească agonia prin metode coercitive și prin înfricoșarea populației. În scop diversionist tolerează și încurajează confruntările interetnice și interconfesionale și patronează campania destabilizatoare de ură între categoriile sociale.

Partidul nostru garantează libertatea individuală și colectivă, drepturile cetățenești, egalitatea și armonia socială. Urmărește repartiția echilibrată a produsului social între muncitori, întreprinzători și exponenții capitalului. Susține sindicatele independente și revendicările juste ale acestora. Militează pentru ocrotirea socială a femeilor, copiilor, bătrânilor, șomerilor, orfanilor și celor handicapați. Asigură drepturi egale populației minoritare și libertatea nestingherită pentru acestea de a-și cultiva limba, cultura și tradiția proprie. Consideră proprietatea privată drept garanție a libertății și pluralismului politic ca pavăză indispensabilă a democrației.

Partidul nostru este un partid modern de orientare creștin democrată, care urmărește consolidarea unui stat de drept cu reîntoarcere obligatorie la valorile tradiționale ale spiritualității și civilizației europene.

La 2 februarie 1987, activând în clandestinitate, am afiliat partidul la Internaționala Creștin Democrată. Adeziunea noastră întreprinsă sub regimul intern de asuprire și hăituire a opoziției, la cererea noastră a fost publicată numai la 7 februarie 1990 pentru a fi scutiți de represaliile stăpânirii. De la 6 iulie 1991 partidul nostru a fost admis cu statut de observator și la Uniunea Europeana Creștin Democrată.

Ce este democrația creștină? Acum două sute de ani după revoluția franceză a fost auzită pentru prima dată această împerechere de cuvinte, rostite în Adunarea Națională franceză la 21 noiembrie 1791, de către Lamourette. Ele demonstrau orientarea spre o democrație fundamentală pe morala creștină, în spiritul tradițional al deprinderilor specifice fiecărui popor. Partidul nostru și-a înscris în program, de la înființarea lui, principiul democrației și conceptul moralei creștine.

Doctrina noastră creștin democrată reprezintă un nucleu concretizat de gândire politică și de comportament civic care se impune în prima linie în circuitul mondial de valori ale zilelor noastre. Ea tinde la validarea democratică a structurilor organizatorice, cristalizarea conceptelor doctrinare și pregătirea programului politic, precum și a strategiei și tacticii de viitor, adecvate specificului nostru național. Prin doctrina noastră aducem un mesaj de promovare a intereselor individuale ale omului și afirmăm dorința de apărare a valorilor morale și spirituale, care trebuie să stăpânească viața noastră politică. Valoarea indubitabilă a cooperării dintre ideile democratice și ideile creștine ne determină să adoptăm poziții ferme în domeniul consolidării vieții familiale, a educației tinerei generații.

Afirmăm primatul persoanei umane care este și trebuie să rămână subiectul economiei și nu obiectul ei. Apărăm demnitatea omului și proprietatea individuală, temeiul libertății. Sprijinim pacea și armonia socială, solidaritatea dintre oameni și înțelegerea dintre popoare. Milităm pentru amiciție cu popoarele sud-estului european, care luptă pentru eliberare de sub asuprire. Credem cu tărie că doctrina democrației creștine este doctrina societății viitoare, care va realiza umanismul integral și echilibrul omenirii. Ne ridicăm împotriva injustițiilor, împotriva minciunii și a dezinformării. Pluralismul politic care garantează libertățile este inerent tuturor democrațiilor. Ne pronunțăm pentru alegeri oneste pe baza scrutinului de reprezentare proporțională.

Muncitorii au dreptul să participe la gestiunea întreprinderilor în care își desfășoară activitatea și la beneficiile acestora. Ei au dreptul la norme de protecție și la facultatea de a-și apăra prin sindicate interesele profesionale. Suntem adversarii hotărâți ai practicilor arierate elaborate în metodologiile totalitare, teroarea, agresiunea, violența, dezinformarea, calomnia, propagarea urii, xenofobiei, șovinismului, antisemitismul. Acestea aparțin concepțiilor retrograde care au degradat omenirea și au generat destabilizări, confruntări, conflagrații.

Considerăm că numai poporul suveran are căderea să opteze pentru sistemul constituțional pe care-l dorește și că voința lui nu poate fi suplinită de veleitățile unor potențiali vremelnici nereprezentativi.

Suntem adepții reconcilierii naționale. Urmărim concentrarea tuturor energiilor românești, pentru depășirea solidară a impasului prin care trece țara. Credincioși intereselor fundamentale, ale poporului, vrem să participăm cu tot entuziasmul la reclădirea țării și la instaurarea unui stat de drept în care să domnească legalitatea și armonia.

Trebuie să asigurăm prestigiul internațional al României prin promovarea păcii și armoniei, prin asigurarea stabilității interne și a credibilității și prin restaurarea instituțiilor democratice și a dreptății sociale.

Grija pentru viitorul generațiilor de mâine ne obligă să mergem fără ezitare, pe drumul drept al Europei de mâine și să ne afirmăm prezența în istoria politică a României.

Dreptatea – 28 septembrie 1991

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *