Încercând să aflu pe ce criterii a fost invitat și a participat un condamnat de gabaritul lui Năstase la ceremonia de ieri, dau peste o remarcă a lunetistului cu mâna tremurândă: „PSD a fost determinant în ceea ce privește aderarea la UE”.
Serios?
Activând atâția ani în partidul urmașilor celor care în urmă cu 73 de ani puneau abuziv mâna pe putere cu ajutorul tancurilor sovietice, cetățeanul Năstase nu avea cum să nu învețe din tehnicile propagandistului Mihai Roller.
Cel mai important dintre toate succesele guvernării CDR a fost deschiderea negocierilor de aderare de la Helsinki din decembrie 1999 și negocierile de aderare la UE, lansate la Bruxelles în martie 2000.
În perioada 1990-1996 deschiderea PDSR față de occident a fost inexistentă. Asta și datorită faptului că occidentul nu aprecia metodele represive ale conducătorilor FSN/PDSR.
Când președintele PNȚCD Corneliu Coposu vorbea despre integrarea euroatlantică la începutul anului 1990, indivizi precum Ion Iliescu și Silviu Brucan – profesorii lunetistului Adrian Năstase (același Năstase care la două săptămâni de la mineriada din iunie 1990 era numit ministrul Afacerilor de Externe) – organizau „proteste spontane” ca să elimine orice opoziție a partidelor democrate.
Spre deosebire de politica FSN/PDSR, pe plan extern politica PNȚCD și apoi a CDR a fost prooccidentală, orientată net către NATO și UE.
Amintesc câteva repere:
- Decembrie 1996: prezența României la a V-a Reuniune la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), desfăşurată la Lisabona, Portugalia. Emil Constantinescu are primul set de contacte cu personalităţi politice din Europa şi SUA;
- Ianuarie 1997: vizita oficială a Preşedintelui României în Polonia, cu scopul intensificării relaţiilor bilaterale şi a cooperării regionale, în perspectiva integrării celor două ţări în Uniunea Europeană şi în NATO;
- Februarie 1997: Vizita oficială a Președintelui Franței Jacques Chirac;
- Martie 1997: Preşedintele României îl primeşte pe Regele Mihai I. Tot în 1997 Regele va primi înapoi cetățenia română care i-a fost retrasă de Consiliul de Miniștri al Republicii Populare la numai 5 luni după abdicarea forțată;
- Aprilie 1997: vizita domnului Jaques Santer, Preşedintele Comisiei Europene, o vizită importantă în contextul negocierilor privind procesul de lărgire al Uniunii Europene;
- Mai 1997: vizita vicecancelarului şi ministrului afacerilor externe al Germaniei, Klaus Kinkel;
- Mai 1997: vizita primului ministru al Belgiei, Jean Luc Dehaene;
- Iulie 1997: vizita președintelui SUA Bill Clinton;
- Noiembrie 1998: vizita Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales;
- Mai 1999: vizita premierului britanic Tony Blair;
- Mai 1999: vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea.
Aceste vizite au venit pe fondul deschiderii României către occident, marcând revenirea României în circuitul politicii internaționale.
Lunetistul Năstase omite să menționeze că semnarea Parteneriatului de Aderare a României la Uniunea Europeană în martie 1998 și gestionarea relației cu NATO în contextul conflictului din Kosovo (1999) au avut loc în timpul guvernării CDR.
Mai merită menționate două „moșteniri“ lăsate guvernării CDR de către partidul pe care Năstase îl slujea cu afecțiune și devotament:
- Problema datoriei externe – creată de împrumuturile hazardate făcute de PDSR, împrumuturi cu scadențe care se cumulau (culmea) în… 1999! – a forțat Guvernul Radu Vasile să adopte niște măsuri dure de austeritate fiscală, dar imperativ necesare pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
- Problema BANCOREX, bancă adusă în stare de faliment de către guvernarea PDSR. Sunt sigur că multe detalii pot să ofere chiar Adrian Năstase, Văcăroiu, Meleșcanu și Răzvan Temeșan.
Cât timp nu avem curajul să ne ridicăm în picioare și să spunem lucrurilor pe nume, cât timp le permitem unor indivizi precum Năstase și Iliescu să rescrie istoria, generațiile viitoare vor continua să fie reprezentate și conduse de analfabeți funcționali și de ticăloși care pun interesul propriu mai presus de orice.
Adaugă un comentariu