8 noiembrie 1945 – Relatarea lui Ioan Bărbuș, președintele Tineretului Universitar Național-Țărănesc (TUNȚ)

„Puteam scoate atunci în stradă 4-5 mii de studenți în trei ore. Am luat legătura cu facultățile şi cu studenții Partidului Naţional-Liberal (ei nu aveau mulţi studenţi, însă erau de bună calitate). S-a format un comandament din care au făcut parte Mihai Tarţia (președintele de atunci al Organizației de Tineret al P.N.Ţ.), Şerban Ghica, Corneliu Coposu. Mihai Tarţia a luat legătura cu studenţii Partidului Naţional-Liberal. Am tipărit niște înscrisuri la litografia Universității, la subsol. Erau nişte fluturaşi prin care chemam populaţia Capitalei să participe la manifestația de atașament faţă de Rege şi anticomunistă. Lozinca scandată atunci a fost „Regele şi Patria”. Simțeam cum comuniștii, sub protecția trupelor sovietice, acaparează tot mai abuziv puterea. A fost o răbufnire de elan tineresc. A fost cea mai mare manifestație din vremea aceea”.

 „La opt şi jumătate s-au format două coloane de studenți: una a pornit din fața Academiei Comerciale (ASE-ul de azi) şi alta de la Clubul Liberal. Din fața Academiei Comerciale am pornit pe la opt şi jumătate – nouă fară un sfert, rupând succesiv cordoanele de poliţie şi securitate comunistă. Am mers până la Universitate şi apoi pe Bulevard spre Cişmigiu, coloanei de studenţi alăturându-se mulţi alţi locuitori ai Capitalei. Am ajuns în Piaţa Palatului, prin Ştirbei Vodă, pe la nouă, nouă şi ceva. Ofiţerii cordoanelor de armată pe lângă care am trecut ne încurajau. Jandarmii erau mai ostili, ca şi trupele de securitate. Dar nu s-a tras atunci. Când am intrat în Piaţa Palatului am văzut camioane pline cu muncitori înarmați cu bâte şi răngi care încercau (au şi reuşit) să-i lovească pe manifestanți. Am înaintat în Piaţa Palatului până la statuia regelui Carol, care era în faţa Fundațiilor Regale (actuala Bibliotecă Centrală Universitară). Aici a avut loc prima busculadă. Au intervenit şi muncitorii naţional-ţărănişti cu Virgil Lambru. După vreo jumătate de oră a apărut şi coloana liberalilor împreună cu care erau şi toţi studenţii naţional-ţărănişti din Politehnică, conduşi de Mihai Tarţia (care era student la Politehnică). La intrarea lor în Piaţă – care era deja ocupată – s-au produs noi busculade. Au fost răsturnate atunci două camioane, cărora li s-a dat foc. Acesta a fost maximum de efervescență. Cei care au încercat să tulbure sau să oprească manifestația s-au retras. O bună parte din ei, lucru curios, s-au alăturat manifestației, adică au început să strige „Regele şi Patria”. Începând de la ora 11 s-au auzit focuri de armă, trase în sus. Pe la 12 jumătate – unu s-a tras şi în mulţime. Au fost morţi şi răniţi. Culmea cinismului, morţii şi i-au revendicat comuniştii, îngropându-i după câteva zile cu mare pompă, cu participarea membrilor guvemului ş.a.m.d. Ulterior, după vreo lună, familiile şi-au recuperat morţii.

Erau morţi din rândurile manifestanţilor pentru Rege şi nu contra-manifestanți, aşa cum a pretins propaganda oficială, care i-a numit atunci pe manifestanți (s-a mai întâmplat şi în vremea din urmă) huligani. Guvernul a considerat manifestaţia „rebeliune“ – rebeliunea de la 8 noiembrie. Piaţa a fost evacuată definitiv seara târziu, pe întuneric, când a intervenit divizia „Tudor Vladimirescu”. Foarte mulţi au fost arestaţi şi ţinuţi până în decembrie. În decembrie, când s-a făcut aranjamentul de la Moscova privitor la România, au fost eliberați. Singurul care a fost reţinut în continuare a fost Mihai Tarţia. S-a propus şi eliberarea lui cu condiția să mă prezint eu. Maniu mi-a spus să nu mă prezint. Nu m-am prezentat şi 1-au eliberat apoi şi pe Tarţia”

Cotidianul, vineri, 8 noiembrie 1991

Citește și:

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *