Primul protest anti-comunist din România (8 noiembrie 1945) – relatarea lui Corneliu Coposu

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, evenimentul „a rămas în istoriografia românească drept prima și una dintre cele mai consistente mișcări de protest îndreptate împotriva regimului comunist și în același timp în favoarea afirmării atașamentului față de valorile democrației și ale monarhiei”

Cu ocazia aniversării zilei de nume a regelui Mihai, studenții național-țărăniști și liberali din București și-au afirmat fidelitatea față de adevăratele valori ale democrației, strigând ”Regele și Patria”, “Libertate” și “Jos comuniştii” în fața gloanțelor.Mitingul s-a soldat cu 11 morţi, zeci de răniţi şi sute de arestări.

Printre studenții arestați s-au aflat Cicerone Ionițoiu (lider al studenților țărăniști) și Mihai Tarţia (președintele de atunci al Organizației de Tineret al P.N.Ţ. și student la Politehnică).

44 de ani mai târziu, stenogramele ultimelor ședințe ale Comitetului Executiv (în care Nicolae Ceaușescu ordona să se tragă în manifestanți) consemnează următoarea frază rostită de dictator: “Și eu am fost odată la o manifestație în care s-a tras“. De care parte a baricadei ar fi putut fi Ceaușescu, secretar al Uniunii Tineretului Comunist (UTC) în perioada 1944-1945?

Filmul evenimentelor

1 septembrie: studenții țărăniști și liberali s-au întâlnit pentru a organiza o manifestație în cinstea zilei onomastice a Regelui Mihai.

Ioan Bărbuș, președintele Tineretului Universitar Național-Țărănesc (TUNȚ) în 1945, povestea în 1991 în ziarul Cotidianul că putea „scoate atunci în stradă 4-5 mii de studenți în trei ore. Am luat legătura cu facultățile şi cu studenții Partidului Naţional-Liberal (ei nu aveau mulţi studenţi, însă erau de bună calitate). S-a format un comandament din care au făcut parte Mihai Tarţia (președintele de atunci al Organizației de Tineret al P.N.Ţ.), Şerban Ghica, Corneliu Coposu. Mihai Tarţia a luat legătura cu studenţii Partidului Naţional-Liberal. Am tipărit niște înscrisuri la litografia Universității, la subsol. Erau nişte fluturaşi prin care chemam populaţia Capitalei să participe la manifestația de atașament faţă de Rege şi anticomunistă. Lozinca scandată atunci a fost „Regele şi Patria”. Simțeam cum comuniștii, sub protecția trupelor sovietice, acaparează tot mai abuziv puterea. A fost o răbufnire de elan tineresc. A fost cea mai mare manifestație din vremea aceea”.

10 octombrie: în plină grevă regală, guvernul comunist instaurat pe 6 martie cenzura presa și împiedica orice activitate publică a partidelor democratice. Președintele Iuliu Maniu se întâlnește cu C.I.C. Brătianu și își exprimă convingerea că aniversarea Regelui este un moment important, iar „dacă oamenii vor fi arestați, aceasta va demonstra în fața observatorilor străini că aici nu există libertate de manifestare pentru partidele Opoziției și că regimul actual este departe de a fi democrat”.

25 octombrie: în ședința Biroului Politic PNȚ, Maniu se consultă cu Mihalache, Mihăescu, Popovici și N. Lupu pentru a stabili atitudinea partidului față de ziua onomastică a Regelui. Se hotărăște să nu se convoace nici o întrunire politică, membrii partidului fiind liberi să participe la manifestație ca simpli cetățeni.

Guvernul comunist comunică în aceeași zi că pe 8 noiembrie se va sărbători atât ziua de naștere cât și ziua onomastică a Regelui.

Temându-se de o manifestație pentru Rege, guvernul comunist îi arestează în noaptea de 24 spre 25 octombrie pe şefii de sectoare ai Partidului Naţional-Ţărănesc şi Partidului Naţional-Liberal din Capitală. Aceștia sunt reținuți la Prefectura Poliţiei Capitalei până a doua zi seara.

1 Noiembrie: Iuliu Maniu le comunică șefilor de sectoare din Capitală că PNȚ nu va organiza o adunare politică pentru data de 8 noiembrie, însă membrii pot participa la aniversare cu condiția să nu poarte asupra lor arme și să nu afișeze pancarte cu mesaje politice.

3 Noiembrie: Iuliu Maniu vorbește membrilor Clubului PNȚ și subliniază că „de ziua Regelui nu se poate face nici o manifestare de partid, dar membrii partidului, în calitatea lor de cetățeni cu dragoste față de Rege, pot să ia parte și sunt chiar îndemnați să o facă, pentru omagierea Suveranului.”

6 Noiembrie: Organizația Uniunea Patrioților, condusă de Partidul Comunist Român, trimite o circulară aderenților prin care îi informează că „începând de duminică de la orele 7, vor fi postate în Piața Palatului forțe puternice de C.F.R.-iști care să împiedice o eventuală manifestație a reacțiunii pentru Majestatea Sa Regele. Aceste forțe C.F.R.-iste au cuvântul de ordine să se instaleze comod, fumând țigări, și să nu facă nici un fel de manifestație pentru Rege. Li s-a recomandat să fie foarte prudente, ca atunci când eventual vor întâlni forțe reacționare mai puternice, să nu reacționeze sub nici o formă ca să nu fie observați de oamenii lui Ethridge.

Însă atunci când nu se vor observa oamenii lui Ethridge în apropiere, să se facă uz de orice mijloc posibil spre a anihila orice manifestație.

De asemenea, vor fi plasate în toate piețele echipe de șoc, pentru a fi împiedicate orice încercări de manifestație ale reacțiunii“.

Cu toate că în anii precedenți a fost sărbătoare legală, Guvernul comunist hotărăște ca ziua de 8 noiembrie să fie zi lucrătoare.

7 noiembrie: Scrisoarea semnată de Nicolae Penescu în numele conducerii PNȚ sosește la Ministerul de Interne. Conducerea PNȚ „nu poate revoca ceea ce nu a convocat[…] și nu este răspunzătoare de ceea ce s-ar putea săvârși de către unii agenți provocatori. Protestăm în numele Partidului Național Țărănesc împotriva transformării unei zile naționale – 8 noiembrie – într-o dispută politică; protestăm împotriva schimbării în zi de lucru a unei sărbători, recunoscută de lege ca fiind a națiunii întregi“.

Relatarea lui Corneliu Coposu

La 22 noiembrie 1945 Seniorul a fost audiat de procurorul-instructor militar în legătură cu incidentele de la 8 noiembrie 1945. Mai jos postez extrasul din depoziția prezentată:

 „Întrebare: Ce concluzie trageţi din incidentele de la 8 noiembrie 1945 şi anume cine poartă vina acestor incidente?

Răspuns: Pentru a putea trage o concluzie obiectivă referitoare la vinovăţiile ce se desprind din incidentele de la 8 noiembrie 1945, trebuie să stabilim mai întâi antecedentele acestor incidente. Ziua de 8 noiembrie a anului 1944 şi a anilor premergători a fost sărbătoare legală şi, cu acele ocazii, cetăţenii Capitalei au ovaţionat cu entuziasm şi în ordine perfectă, în Piaţa Palatului, pe suveran. În această zi, pe lângă ziua numelui M.S, se sărbătoreşte şi ziua lui de naştere. La această sărbătoare, în anul trecut 1944 au luat parte şi şcolile, venite in corpore, în Piaţa Palatului. Nici un motiv serios nu a existat pentru a determina interzicerea acestei manifestări omagiale. Nici unul din partidele de la guvern nu s-au declarat antimonarhiste sau republicane, nici nu au luat atitudine oficial împotriva omagierii Suveranului…

1. Guvernul a arestat în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1945 pe şefii de sectoare ai Partidului Naţional-Ţărănesc şi Partidului Naţional-Liberal din Capitală şi i-a reţinut la Prefectura Poliţiei Capitalei, până în seara zilei următoare, pentru ca, prin reținerea lor, să zădărnicească o eventuală manifestație de ziua M.S. Regelui, cu toate că, după cum s-a dovedit, nici nu a fost vorba de prăgătirea unei asemenea manifestaţii.

2. Guvernul – după ce în ajunul lui 25 octombrie 1945 hotărâse că ziua naşterii regelui va fi sărbătorită odată cu ziua numelui, la 8 noiembrie – a hotărât, de această dată, ca şi ziua de 8 noiembrie să fie zi de lucru. Prin urmare, şcolărimea, funcţionarii, muncitorii au fost obligaţi, prin dispoziţie oficială, să-şi vadă de rosturile lor obişnuite. Prin această măsură, desigur că o însemnată parte din cetăţenii Capitalei au fost împiedicaţi să ia parte la manifestaţie.

3. Militarii au fost consemnaţi în cazărmi, iar ofiţerii au primit ordin să nu ia parte la manifestaţia pentru suveran (Comenduirea Pieţei Bucureşti nr. 14102/1945).

4. Pe de altă parte, Uniunea Patrioţilor, prin ordinul circular nr. 3279 din 6 noiembrie 1945, semnat de domnii Sebastian Ionescu şi E. Mărculescu, a ordonat ca forţe puternice de muncitori să fie postate în Piaţa Palatului, „care să împiedice o eventuală manifestaţie a reacţiunii, pentru M.S. Regele”. Totodată, aceeaşi organizaţie a dat cuvânt de ordine acestor forţe pentru „a nu face nici un fel de manifestație pentru Rege“.

5. Ziarul independent Ardealul, care, din iniţiativă proprie, a publicat o chemare adresată bucureştenilor să ia parte la omagierea Regelui, în ziua de 8 noiembrie, a fost tipărit a doua zi fără învoirea directorului, de către reprezentanţi ai guvernului (dl. ministru Ralea şi dl. director general Preoteasa), cu un anunț care revoca chemarea apărută în ajun. Aceasta după ce, în prealabil, directorul ziarului refuzase să publice anunţul de revocare.

6. Domnul ministru de Interne Teohari Georgescu a avertizat mai întâi pe dl. A.I. Mureşanu, directorul ziarului Ardealul, apoi pe domnii secretari generali Nicolae Penescu şi Constantin Brătianu, că vor trebui să răspundă pentru eventualele incidente care vor avea loc în ziua de 8 noiembrie 1945…”

După expunerea antecedentelor zilei de 8 noiembrie, trebuie să înregistrăm faptele concrete dinainte de incidente. Astfel, este bine stabilit că:

1. Batalionul „Ordine şi Pază”, Compania specială de la Ministerul de Interne şi detaşamente din Divizia „Tudor Vladimirescu”, precum şi numeroşi agenți de poliţie şi gardieni publici au primit însărcinarea de a menţine ordinea;

2. S-au instalat cordoane de soldați cu consemne de a împiedica accesul cetățenilor în Piața Palatului;

3. Peste opreliștea de fapt, un număr de cetățeni s-au adunat în Piața Palatului și au început să dea expresie dragostei lor pentru regele țării;

4. Aceşti cetăţeni care manifestau nu au dat adunării nici un caracter politic: în afară de portretele Regelui şi al Reginei şi de inscripțiile „Trăiască regele”, nu s-a văzut nici un alt portret şi nici o altă pancartă;

5. Nu s-a manifestat şi nu s-a strigat nici o lozincă cu caracter de partid politic, nici o lozincă antisemită, nici o lozincă cu caracter antialiat;

6. Nu s-a manifestat în contra guvernului sau a membrilor lui, nici în contra F.N.D.-ului sau a fruntaşilor lui;

7. În afară de ovaţiuni adresate suveranului, singura lozincă ce s-a strigat a fost: „Libertate”, iar după începerea incidentelor: „Jos teroarea”;

8. Ofiţerii aliaţi sovietici, americani şi englezi, care se găseau în Piaţa Palatului, au fost ovaţionaţi de mulţime;

9. Mulţimea din Piaţa Palatului era compusă din funcţionari, muncitori, liber profesionişti, militari, studenţi, elevi şi un mare număr de ofiţeri şi femei, deci nu avea caracter de partid;

10. Nici un incident nu s-a înregistrat până la apariţia camioanelor, în jurul orei 10.

Odată stabilite aceste circumstanţe premergătoare incidentelor, se ajunge la punctul critic de desfăşurare a incidentelor. Acest moment coincide cu apariţia camioanelor, încărcate cu echipe de şoc comuniste. În legătură cu aceste camioane, trebuie semnalat că:

  1. ele aparţineau statului (C.F.R., P.T.T.) ori instituțiilor („Distribuția”);
  2. erau încărcate cu agenţi provocatori aparţinând politiceşte Partidului Comunist ori grupărilor politice afiliate;
  3. s-au concentrat în str. Wilson, la sediul Confederaţiei Generale a Muncii, de unde erau îndrumate cu instrucţiuni în Piaţa Palatului;
  4. agenţii din camioane nu au mers în Piaţa Palatului ca să manifesteze pentru suveran, întrucât, pe tot parcursul circular al vehiculelor, printre masele de manifestanţi, ei strigau „Petru Groza”;
  5. muncitorii, disciplinaţi, ascultând de ordinele guvernului (care decretase ziua de 8 noiembrie ca zi de lucru) trebuiau să fie la ora aceea în fabrici şi nu aveau ce să caute masaţi în camioane, în Piaţa Palatului (după ce s-a văzut că nu aveau intenţia de a manifesta pentru rege);
  6. evoluţia camioanelor prin mulţime era în aşa fel dirijată ca să împrăştie grupurile de manifestanţi;
  7. persoanele din camioane au început să apostrofeze pe manifestanţi, fapt care a dat loc la altercaţii, degenerate în încăierări. Agenţii din camioane au început să înjure şi să scuipe pe manifestanţi şi, apoi, sa lovească pe cei din apropiere, cu ţevi de fier ascunse în mânecile hainelor şi cu piese de maşină (manivele, cricuri, chei etc.). Manifestanţii, indignați au replicat răsturnând două camioane şi dându-le foc. Probabil cu această ocazie s-a iscat şi încăierarea de pe urma căreia câţiva din ocupanţii camioanelor au fost bătuţi de mulţimea provocată.

Rămâne stabilit că incidentele au fost provocate de apariția camioanelor încărcate cu echipe de şoc, care aveau menirea concretă şi evidentă de a împrăştia pe manifestanţii paşnici din Piaţa Palatului. Prin urmare, răspunderea primelor incidente o poartă cei care au ordonat intervenţia camioanelor încărcate cu agenţi, în mijlocul manifestanţilor paşnici, care ovaţionau pe suveran în Piaţa Palatului.

Faptele de după deschiderea incidentelor, cu toată oroarea lor, interesează cercetările numai din punctul de vedere al identificării asasinilor.

Astfel, în timpul manifestaţiei, a apărut o motocicletă, având numărul (de Bucureşti) acoperit, ocupată de doi tineri îmbrăcaţi în haine civile, din care unul trăgea focuri de revolver la întâmplare.

Câteva persoane au fost împuşcate. Dinspre Ministerul de Interne au început să tragă focuri de armă cu repetiţie. La început, rafalele s-au tras în aer, mai târziu s-au tras şi în mulţime.

Din nou, au căzut morţi şi răniţi. Un grup de manifestanţi din apropierea clădirii noi a Ministerului de Interne a fost înconjurat de agenţi de poliţie şi agenţi politici şi împins cu forţa în curtea Ministerului de Interne. Acolo, cei sechestraţi au fost crunt bătuţi şi reţinuţi. Publicul care a încercat să-i despresoare a fost primit cu focuri de arme.

Manifestaţia a continuat şi în după-amiaza zilei în grupuri izolate, pe străzile din preajma Palatului, împiedicată însă de detaşamente din Divizia „Tudor Vladimirescu”, care au tras focuri de arme. Numărul mare al morților și răniților se datorește în cea mai mare parte gloanțelor. Or, în rândurile manifestanților nu erau oameni înarmați. Prin urmare, cea mai mare parte a morților și răniților au fost împușcați de echipele de șoc înarmate, aduse pentru a zădărnici manifestația, și de unitățile polițienești și militare, cărora li s-a ordonat să deschidă focul…“

Cartea Albă a Securității, 23 august 1944 – 30 august 1948, vol I, București, 1997

Citește și:

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *