23 august 1994: Mesajul Majestății Sale Regele Mihai către Ţară

Români!

Se împlinesc cincizeci de ani de când România a ieşit din alianţa cu Germania nazistă.

Ceea ce ar trebui să cunoască astăzi generaţiile tinere este că alianţa cu Germania lui Hitler n-a fost confirmată de nici un pact care să prezinte garanţii pentru viitorul naţiunii noastre. Silită să-şi încalce vocaţia sa pentru neutralitate, România intrase în război pentru a-şi cuceri teritoriile pierdute prin înţelegeri și pacte inspirate sau favorizate chiar de viitorul său aliat, Germania.

Ruperea acestei alianţe era dorită de întreg poporul român, încă din zilele în care armata noastră îşi împlinise rolul de-a readuce în hotarele Patriei pământurile româneşti de dincolo de Prut. Războiul îşi pierduse demult motivaţia şi nu făcea altceva decât să transforme România într-un agresor — şi asta în timp ce întreaga lume întemeiată pe respectul faţă de democraţie îşi aduna forţele pentru a da o replică decisivă pericolului nazist.

Actul de la 23 August, pe care l-am anunţat personal întregului popor român, n-a fost dorit de Rusia sovietică, pe care chiar a surprins-o. În vederile acesteia, ar fi urmat ca România să devină un sângeros teatru de război. Nu s-a întâmplat astfel, pentru că cei mai luminaţi oameni politici şi marii noştrii patrioţi au prevăzut dezastrul spre care era împinsă naţiunea. Ei au luptat împreună cu mine ca să-l preîntâmpine, în pofida atitudinii neînţelegătoare şi refuzului exprimat de Mareşalul Antonescu. Nu s-a întâmplat aşa pentru că de la cel mai simplu ostaş până la comandanţii de mari unități, armata a înţeles fără ezitări raţiunea de stat a nevoii participării noastre — sub presiunea timpului — la ofensiva Puterilor Aliate.

Actul de la 23 August 1944 a făcut să înceteze regimul dictatorial al Mareşalului şi, readucând statul de drept odată cu constituţia democratică din 1923, a permis armatei române să iasă victorioasă în luptele pentru recucerirea Nordului Transilvaniei.

O mare parte din răspunderea pentru drama pe care a suferit-o apoi poporul român şi celelalte state din Răsăritul Europei cade în sarcina Aliaţilor. În timp ce puterile occidentale n-au dorit să acorde statutul de cobeligerant ţărilor transformate deja în sateliţi ai Uniunii Sovietice, aceasta le-a tratat ca pe nişte ţări învinse, pentru a le putea impune înrobitoarele sale pretenţii economice și politice.

România poate sta cu fruntea sus în faţa popoarelor. Stau mărturie faptele de eroism ale Armatei Române, marele număr de ostaşi şi de ofiţeri pe piepturile cărora au strălucit ordinele Mihai Viteazul, Steaua României și celelalte ordine şi decoraţii, stau mărturie sutele de mii de vieţi jertfite pe câmpurile de bătălie ale Răsăritului şi Apusului.

Armatei Române îi adresez elogiul meu. Căci ei, celei de astăzi, îi aparţin şi fapta cuceririi Nordului Transilvaniei şi clipa de credinţă din 23 August 1944.

Ziua de 23 August a însemnat, înainte de orice, începutul unei lupte de arme esenţială pentru istoria noastră, pentru Europa, un moment asemănător în importanţă cu debarcarea în Normandia. Din nefericire, semnificaţia acestei zile a fost mistificată timp de cinci decenii. Pentru a-i răpi adevăratul înţeles militar şi politic, ea a fost preschimbată în sărbătoarea naţională a României, transformată la rândul ei în republică populară comunistă. Astfel a fost înlăturată ziua de 10 Mai din calendarul nostru, pentru ca treptat ziua de 23 August să devină un simbol comunist şi o poartă prin care să pătrundă forţele comunismului, ostile poporului român și democrației în aceeași măsură ca și forțele nazismului.

Astăzi, după revoluția din 1989, cei ce au slujit cu zel dictatura comunistă și au contribuit la oprimarea națiunii române afirmă că prin actul de la 23 august eu sunt cel care a vândut țara sovietelor. Și aceasta părând să uite că în acel moment armatele sovietice se aflau deja pe sfântul pământ românesc și desigur, nechemate de mine.

Vreau, în amintirea zilei de 23 August 1944, să elogiez lupta de rezistenţă în munţi a militarilor şi civililor care, vreme de un deceniu şi mai bine n-au vrut să admită îngenuncherea poporului nostru în faţa puterii sovietice. Preamăresc, de asemenea, pe cei care au îndrăznit să spună NU tuturor formelor de îndoctrinare comunistă, care nu şi-au pierdut nădejdea în revenirea ţării la normalitate şi care, cu preţul libertăţii şi al vieţii lor, au predat generaţiilor următoare idealurile democraţiei. Gândul meu se mai îndreaptă şi spre martirii credinţei în Dumnezeu, spre toţi cei care au făcut din suferinţa lor un zid împotriva ateismului şi a deznaţionalizării. Fără toţi aceştia, poporul român n-ar fi avut puterea să zdruncine din temelii edificiul comunist. În 1989 tinerii români nu s-au ridicat numai împotriva unui dictator. Ei au contestat comunismul în lume, păgubitoarea lui supravieţuire împotriva evidenţelor şi pentru aceasta au plătit cu vieţile lor. În jertfa lor eu văd una din verigile eroismului românesc, cu cât mai ignorată de oamenii puterii de azi, cu atât mai strălucitoare.

Români!

Armata României are o istorie a ei — una şi indivizibilă. Se poate spune că orice comandant, adresându-se trupelor sale, o face de fapt pentru toţi ostaşii români în serviciul Patriei.

Cu această conştiinţă m-am adresat Armatei Române la 23 August 1944, iar aceasta m-a urmat potrivit jurământului său de credinţă. Chiar dacă a fost supusă vreme de atâtea decenii unui program de îndoctrinare, chiar dacă şefii comunişti au îndreptat-o cu armele spre interior, încercând s-o aservească unor interese străine Patriei, Armata Română s-a arătat în esenţa ei continuatoarea tradiţiilor noastre de credinţă şi luptă. O dovedeşte înţelepciunea cu care ea s-a alăturat luptătorilor din Decembrie 1989, din clipa în care s-a auzit strigătul “Armata e cu noi!”. O dovedeşte aspiraţia ei spre slujirea exclusivă a intereselor adânci ale Patriei, tendinţa de a se situa dincolo de orice ideologie și guvernare.

România, ca şi poporul român, a fost înzestrată de puterea divină cu tot ce poate duce la înălţarea spirituală și bunăstarea materială.

Fie ca viitorul să ne aducă tuturor pacea și să ne regăsim într-o patrie prosperă, mândră de locul ei printre celelalte națiuni.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R.

23 August 1994


Pe aceeași temă

Adaugă un comentariu

Adresa Dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *